Alegerea locației

Solariile serele şi răsadnițele au destinaţia de a produce legume în perioadele răcoroase ale anului, iar pentru îndeplinirea acestui rol trebuie ţinut cont de mai mulţi factori .

 Căldura şi lumina – constituie factorii de bază de care depinde creşterea plantelor, cunoscând faptul că speciile pretenţioase la căldură sunt în acelaşi timp pretenţioase şi la lumina (intensitate, durată). Plantele legumicole cultivate în solarii sunt dependente de cantitatea de caldură acumulată din radiaţia solară pătrunsă până la nivelul solului şi de nivelul pieredeilor de caldură din cursul zilei şi nopţii datorate : radiaţiei de exterior, radiaţii în straturile adânci ale solului, gradului de etanşeizare, circulaţiei externe a aerului (vânturile), nivelului temperaturii în exterior, frecvenţei şi cantitaţii precipitaţiilor.

Relieful şi expoziţia – sunt factori de care se ţine seama la amplasarea serelor şi solariilor, acestea trebuie să fie cât mai plane, pentru a se elimina riscul acumulării apei din precipitaţii. Dacă terenul este în pantă (maximum 3-5%) acesta este potrivit să aibă o expoziţie sudică sau sud-estică, sud-vestică pentru că plantele cultivate să beneficieze de o cantitate cât mai mare de radiaţie naturală. În acelaşi scop solariile individuale, se orientează cu lungimea pe direcţia nord-sud.

Solul şi nivelul apelor freatice – pentru evitarea pericolului de inundaţie solul pe care se amplasează trebuie să fie cât mai permeabil, iar nivelul apei freatice cât mai coborât (adancimea de 1.5 – 2.5 m). Pentru culturile legumicole în solarii, solurile cele mai potrivite sunt cele cu textură mijlocie (luto-nisipoase, nisipo-lutoase) şi permeabile. Astfel de soluri se încălzesc mai repede deoarece apele din precipitaţiile de iarnă se infiltrează în timp scurt.

Sursa de apă – culturile de plante legumicole care sunt realizate pe principiul celor super intensive cu mare densitate, au nevoie de cantitaţi destul de mari de apă. Pentru acest motiv sursa de apă trebuie să aibă un caracter permanent să acopere consumul indiferent de perioada anului şi să fie corespunzătoare din punct de vedere calitativ (se poate folosi apa din pânza freatică, din râuri, din captări de izvoare cu debit permanent).

Protecţia contra vânturilor – în sezonul rece al anului vânturile pot îndepărta o bună parte din căldura asigurată şi acumulată în solarii, periclitând menţinerea culturilor legumicole mai cu seamă a acelora pretenţioase la căldură. Mai mult vânturile sunt în măsură să provoace daune materiale prin sfâșierea sau îndepărtarea foliei, situaţii care sunt echivalente adesea cu compromiterea culturilor. În vederea evitării efectului negativ al vânturilor solariile se amplasează la adapostul construcţiilor existente sau li se creează perdele speciale de protecţie din diferite materiale cu inaltimea de 2.5-3 m.

Construcția

Cultivarea legumelor în spații protejate se face în cadrul unor construcții relativ simple ca solarii, sere, tunele acoperite cu material plastic unde plantele au un microclimat îmbunătățit. In aceste microclimate create temperatura poate creşte între 10 – 100 0C datorită efectului de seră creat, aceste sisteme de cultură fiind utilizate pentru a obține producții și în afara sezonului. Selecția materialelor pentru construcția microclimatului pentru cultivarea legumelor în spații protejate, reprezintă unul din factorii cei mai importanți în realizarea unor sisteme durabile și economice pentru culturile în spații protejate.

Pentru valorificarea optimă a condiţiilor ecologice din zonă şi a posibilităților locale, la construirea solariilor este necesar să se parcurgă următoarele etape :

  • alegerea suprafeței de teren pentru amplasare ;
  • stabilirea dimensiunilor suprafeţelor de teren ;
  • alegerea tipului de solar sau adăpost temporar ;
  • întocmirea schemei de amplasare în teren în funcţie de punctele cardinale ;
  • nivelarea şi realizarea unei pante de cca. 0.2-0.3% ;
  • stabilirea necesarului de materiale şi procurarea acestuia ;
  • pregătirea de bază a terenului ;
  • confecționarea solariilor sau a adăposturilor ;
  • stabilirea măsurilor pentru folosirea intensivă a terenului.
Tehnologia generală a cultivării plantelor legumicole în sere şi solarii

Pentru eşalonarea producţiei agricole, în scopul asigurării populaţiei cu legume proaspete pe o perioadă cât mai îndelungată de timp a anului, în ţara noastră se practică culturi de sere şi solarii pe suprafeţe tot mai apreciabile.

Tehnologia clasică este stabilită pentru realizarea a doua cicluri:

  •     Ciclul I (iarnă - vară) – în intervalul 20 decembrie – 30 iunie
  •     Ciclul II (vară - iarnă) – în intervalul 10 iulie – 15 decembrie

Aceste doua cicluri se practică când unitatea administrativă dispune de sere, solarii cu sursă de căldură convenţională la parametrii normali, pentru perioadele reci ale anului, asigurând regimul de temperatură la nivelul impus de fiecare specie.

În serele acoperite cu polietilenă cultivarea legumelor mai pretenţioase la caldură (vinetele, ardeii, tomatele, castraveţii), se poate face la începutul lunii februarie, cu peste 2 luni înaintea plantarii în solariile neîncălzite.

În toate cazurile este obligatoriu producerea răsadurilor în condiţii de sere încalzite pentru ciclul I şi de sere neîncălzite pentru ciclul II. Datorită costurilor mari de producţie serele trebuiesc utilizate cât mai raţional şi intensiv.

Pregătirea spaţiilor şi a solului pentru înființarea culturilor

Eliminarea resturilor vegetale ale culturii anterioare, este o lucrare care se efectuează după încheierea fiecărui ciclu de producţie. Aceste resturi se încarcă în remorci, se transportă la platformele de depozitare, unde, după uscare se ard.

Fertilizarea de bază se realizează înaintea fiecarui ciclu de cultură cu îngrăşăminte chimice, iar cu îngrășăminte organice, de preferat înaintea ciclului II când solul se dezinfectează termic.

Mobilizarea solului reprezintă ansamblul de lucrări ce au drept scop  pregatirea corespunzatoare a acestuia în vederea înfiinţării culturilor şi anume :

  • săparea manuală se realizează sub registrele de încălzire şi la capetele traveelor, unde nu se poate lucra cu mijloace mecanice
  • subsolajul este lucrarea de afânare adancă a solului, la 40 – 50 cm, pentru a distruge platforma luto – argiloasă ce se formează şi a folosirii cantitaţilor mari de îngrăşăminte organice şi chimice. Se creează posibilitatea drenării excesului de apă şi a creşterii mai viguroase a rădăcinilor plantelor, iar printr-o aerisire corespunzatoare se intensifică activitatea microorganismelor din sol.
  • mobilizarea de bază a solului se face înaintea fiecarui ciclu de cultură, la o adancime de 28-30 cm, mecanizat cu sape rotative.
  • mărunțirea solului se realizează la o adancime de 15-17 cm, pentru a se realiza un strat nutritiv cât mai afânat în vederea plantării.

Dezinfecţia solului şi a serei se face în scopul preântâmpinarii transmiterii bolilor şi dăunătorilor de la un ciclu la altul.

  • dezinfecţia solului poate fi realizată chimic sau termic; dezinfecţia termică constă în folosirea aburului supra încălzit la 135-140 º C, pentru a realiza în 5-6 ore temperatura de 80 º C, la adâncimea de 30 cm în sol.
  • solarizarea este un nou procedeu simplu şi economic de dezinfecţie constând în acoperirea solului infestat, umectat în prealabil, cu o folie din material plastic transparentă în perioada iulie-august.

Modelarea solului se face diferenţiat în funcţie de numărul de rânduri pe travee, determinat de specie, hibrid şi sistemul de cultură.

Valoarea alimentară a legumelor

Gama deosebit de largă de substanţe organice şi minerale pe care o conţin legumele, conferă valoare alimentară efectivă a acestei categorii de produse. Astfel, unele produse legumicole se remarcă prin conţinutul lor superior în substanţe proteice, altele prin conţinutul lor în zaharuri simple şi complexe, care le asigură o valoare energetică ridicată. Deosebit de important este conţinutul legumelor în vitamine şi săruri minerale care joacă un mare rol în echilibrul fiziologic al organismului uman, determinând şi o valoare terapeutică a acestor produse.

Valoarea alimentară a legumelor, se apreciază ca maximă atunci când acestea se consumă în stare proaspăta. Dacă legumele nu se pretează la consumul în stare proaspătă, se impune respectarea cu stricteţe a tuturor modalităților de prelucrare pentru a menține valoarea alimentară ridicată a cestora. Valoarea alimentară şi terapeutică a legumelor poate suferi modificări în funcţie de modul de folosire al lor. În acest sens, este necesar să se ţina seama de faptul că în anumite condiţii de utilizare se poate pierde o mare cantitate de vitamine, cel mai puternic afectat fiind conţinutul în vitamina « C ». Astfel cantitatea de acid ascorbic liber, aflată în frunze se poate pierde în proporţie de 90% sub acţiunea aerului şi a căldurii. Ca urmare, frunzele vestejite nu mai conţin decât 10-15% din cantitatea iniţiala de vitamina C.

Managementul activității de producție

In momentul luării deciziei de a produce legume în spații protejate ar trebui ținut seama de doua aspecte importante care pot face diferența între o afacere profitabilă si una falimentară: Unde va fi distribuită producția realizată și ce tipuri de legume trebuie cultivate pentru a obține un profit cât mai mare pe unitatea de suprafață.

Prin faptul că legumele fac parte zilnic din raţia de alimentaţie a omului, fie în stare proaspătă fie prelucrată, acestea capătă o importanta economică deosebită, atât pentru producătorul cât şi pentru consumatorul de legume.

Producătorul, prin abordarea acestei îndeletniciri va desfășura o activitate profitabilă a cărei importanţa economică, pentru obţinerea unor venituri stabile este proporţională cu dimensiunea exploataţiilor sau cu nivelul tehnic asigurat. Ca urmare, cultivatorul este interesat să producă sortimentul de legume cu cea mai mare căutare pe piaţă care presupune şi obţinerea de preţuri de vânzare mai ridicate. Cultivatorul este interesat să evolueze de la producerea legumelor în câmp liber, la care în mod obişnuit oferta pe piaţă este mult mai mare şi în consecinţă preţurile la produsele legumicole sunt mai reduse, către cultura protejată şi forţată a legumelor. Prin aceste metode de cultură se pot obţine producţii şi în afara sezonului natural optim pentru plantele legumicole, desigur pe baza unor investiţii în mijloacele de producţie adecvate şi a practicării unor tehnologii specifice.

Consumatorul de legume are interese aparent opuse producătorului, primul dorind să dispună de o gama largă de legume şi de cantități suficiente în tot cursul anului, dar la preţuri cât mai reduse, astfel cheltuielile efectuate pentru procurarea legumelor să nu îi dezechilibreze bugetul său, al doilea să realizeze un venit cât mai mare, mai ales în extrasezon, pentru a-şi acoperi cheltuielile şi a realiza profitul necesar dezvoltării şi creşterii propriului nivel de trai.

Sursa: Material bibliografic ICEADR